fbpx
Coșul tău
Ce-am învățat după 8 ani de lumânărit

Ce-am învățat după 8 ani de lumânărit

Andra Petcu
12 februarie 2024
6 min read
O afacere cu lumânări parfumate din ceară naturală de soia, cum să întreții un atelier de lumânări parfumate

Abia anul acesta, și în mare parte datorită faptului că am finalizat cursul Empretec, am învățat în ce constă să fii antreprenor.

Eu am început toată treaba asta din pasiune pentru un parfum frumos și din dorința de a lucra cu mâinile. Poți citi cum am început în primul articol scris de mine în 2017. Am făcut totul pe feeling, cu inima, și cât mai puține calcule, cu creierul.

Nici nu-mi plăcea să-i spun afacere, simțeam că nu e, și îi spuneam proiect. Poate și fiindcă îmi place atât de mult ceea ce fac, iar la început chiar mă simțeam vinovată că cer bani.

Și cu voia lui Dumnezeu a mers așa, doar că începând cu vara lui 2023 începusem să-mi pierd entuziasmul. Poate din cauza grijilor și a lipsei de direcție. Mai ales fiindcă s-a terminat perioada de sustenabilitate cu fondurile europene.

Perioada de sustenabilitate s-a terminat în ianuarie 2023. Eu am ținut de toți angajații până chiar nu am mai avut posibilitatea să plătesc salariile. Până în iulie. De aici entuziasmul meu s-a dus tare în jos. Am zis că hai să vedem și perioada asta de iarnă cum e.
Pentru a ne achiziționa materia primă pentru iarnă, vase și uleiuri, după perioada grea din vară, am făcut un împrumut la AFIN, o instituție financiară nebancară pentru întreprinderi sociale.

Între timp am accesat fondurile Social Tech4EU pentru a urma workshop-ul Empretec. A durat 9 zile și a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de când am accesat fondurile europene în 2020. Aici am învățat cum stă treaba cu cheltuielile și veniturile, cum ții o evidență a lor.

Noi făceam rapoartele la finalul fiecărei luni, dar atât. Nu le analizam, nu treceam peste ele să-mi iau date de acolo. De asta sunt foarte recunoscătoare pentru că am avut șansa să particip la acest workshop, și recomand oricărui antreprenor sau oricui are gânduri de antreprenoriat să participe. Este game-changer. Aș mai participa o dată, dar ai voie doar o singură dată în viață să-l faci. Și mulțumesc Nicoletei Hrițcu pentru recomandare, căci ea m-a îndrumat spre el.

După ce a trecut perioada aglomerată de iarnă, s-a așezat și informația de la curs, aveam datele din decembrie și de la contabilă (care mi-a transmis că nu-i bună situația pe anul trecut), așa că am luat toate rapoartele la puricat.

Știu că alți antreprenori fac asta an de an, sau chiar lună de lună. Dar eu abia acum m-am prins. Târziu, știu.
Și după o analiză a datelor am realizat că nu o mai putem duce mult așa. Cheltuielile noastre sunt mai mari decât veniturile. Asta pentru că am pus și prețul produselor mai mici decât ar trebui.

Scriu asta nu ca să mă plâng, căci sunt fericită că în sfârșit am învățat și orice se-ntâmplă eu rămân cu învățătura asta. Ci scriu pentru ca oricine citește, și vrea să facă ceva, să nu facă aceleași greșeli. Ci să-și pună prețul corect din prima, să urmeze cursuri de contabilitate și de antreprenoriat pentru că sunt foarte importante și de mare ajutor.

Eu înainte de a accesa fondurile europene mergeam la evenimente și cursuri. Dar apoi am fost atât de prinsă în rapoarte și în a gestiona o echipă încât n-am mai dat atenție unor lucruri atât de importante, cum ar fi dacă facem profit. Sau măcar dacă ne acoperim cheltuielile. Și am rămas și cu un obicei prost de a cheltui bani mulți pe testare de furnizori de uleiuri noi sau recipiente.

Din concluziile trase va trebui să mărim prețurile unor produse. Deocamdată a lumânărilor în cutii de călătorie. Pe lângă faptul că s-a scumpit din nou materia primă, unele prețuri nu aveau inclusă chiria atelierului nostru de lumânări și nici salariile sau celelalte cheltuieli cu contabilitatea, întreținerea, comisioanele bancare sau a plăților online și restul.

Îmi place să fiu transparentă și să spun pe bune ce se întâmplă în spatele cortinei. Și vreau să știți că sunt foarte fericită fiindcă odată cu “descoperirile” acestea mi-a revenit entuziasmul, și am mare încredere că ceea ce vrea Dumnezeu să se întâmple, se va întâmpla.

Nu vreau să credeți că până acum am trăit în peșteră și n-am mai auzit de analiză financiară, cash flow, p&l și chestii de astea. Am mai auzit, am citit, am vizionat cursuri online. Dar abia acum mi s-au deschis mie ochii. Poate fiindcă la Empretec e mult mai mult decât un curs, e un atelier în care și faci, lucrezi, pui în practică.

Așadar urmează o perioadă frumoasă, plină de entuziasm din partea mea, fiindcă sunt curioasă dacă va mai merge. Plus că toate descoperirile astea ale mele se potrivesc foarte bine cu primăvara. Simt că ies acum din cocon cu noi cunoștințe, noi obiective, cu o minte mai clară și o inimă mai ușoară.

Iar pentru primăvară ne pregătim cu multe lumânări cu arome florale ce pot fi dăruite ca și mărțișoare sau cadouri de 8 martie. Eu recomand să adaugi și o floare pe lângă lumânarea parfumată. Iar după ce floarea moare, rămâne cu parfumul ei în lumânare, de care se poate bucura mult timp după.

Avem lumânări care parfumează ca toate florile primăverii. Pere și frezii, Lăcrămioare și cardamom, Bujori catifelați, Zambile sălbatice, Crini si bumbac care miroase a curățenia de primăvară, sau pentru ceva mai lemnos Bujor și lemn de agar.

În plus, avem și câteva recipiente noi, primăvăratece precum vasele iridescente cu capac metalic, pe lila, roz sau alb. Și noile cutii de călătorie pe verde pastel sau roz pastel. Iar în perioada aceasta, toate cutiile de călătorie mici sau mari, cu arome florale vor veni îmbrăcate în haine noi, special create pentru a te duce cu gândul la aroma ce o poartă.

Iar dacă vrei ceva cu totul și cu totul minunat, recomand aroma lumânării de care sunt eu îndrăgostită acum “Je ne sais quoi”. Un parfum misterios, nocturn, care te ia prin surprindere ca o îmbrățișare lungă și caldă. Cu note lemnoase și dulci, aroma îmbină santal, ambră, vanilie și șofran. Este o aromă pe care o cunoști, dar nu știi cu ce să o asociezi, așa că poți spune doar că are acel… je ne sais quoi.

Mulțumesc dacă ai citit până aici, și mulțumesc pentru susținere❤️ Dacă simți că informațiile de aici ar ajuta pe cineva, poți să distribui articolul cu mare drag🫶.

Cu bucurie,

Andra

Start the conversation

Avatar
Avatar

Let's start a personal, meaningful conversation.

Example: Practical philosopher, therapist and writer.

Link copied to your clipboard

Poate te ajută informațiile de mai jos:

Contactează-ne