Ajustăm prețurile lumânărilor din categoria Bijuterii de casă

Lumânările parfumate Flair Scent – de ce ajustăm prețurile acum?
Când am început Flair Scent, am vrut să fac lumânări care să fie mai mult decât un decor, scopul principal fiind să parfumeze și apoi să fie o bucurie. Un răsfăț. Și, recunosc, n-am fost niciodată foarte bună la calcule. Așa că multă vreme am mers înainte cu inima, fără să mă uit suficient de atent la cifre.
Dar uneori, ca să continui cu inima, trebuie să faci și calculele. După Crăciun, perioada în care avem cele mai mari vânzări, am cam rămas fără fonduri pentru a face comandă de materie primă. Așa am ajuns la decizia de a căuta pe cineva priceput pentru a mă consulta în legătură cu prețul lumânărilor.
Pe scurt? Am realizat că pentru multe dintre lumânările parfumate din colecția Bijuterii de casă, cele mai râvnite lumânări ale noastre, marja era prea mică. Atât de mică, încât dacă mai făceam și o reducere, trebuia să aduc bani de acasă pentru a-i acoperi costul.
Asta și din cauză că după ce am devenit plătitori de TVA, nu am mărit prețurile cu 19%. Cred că acest TVA ne-a îngreunat cel mai mult de-a lungul timpului.
Rezultatul? Trebuia constant să mă împrumut ca să pot comanda din nou recipiente din Australia. Iar asta nu e sustenabil. Nici pentru mine, nici pentru Flair Scent. Așa că, în loc să opresc colecția, am ales să-i dau o șansă să rămână – cu prețuri ajustate astfel încât să reflecte costurile reale.
Noua marjă propusă nu este una care ar impresiona un investitor. Nu este una care ar face pe cineva să exclame „uau, faceți profit”. Dar este suficientă cât să ne ajute să continuăm – fără împrumuturi (sper), fără stresul de a nu putea plăti materia primă (ceea ce aproape s-a întâmplat), fără riscul de a opri producția.
Ce se întâmplă mai exact?
➡️ Începând cu 12 iunie, vom actualiza prețurile pentru câteva dintre cele mai iubite lumânări parfumate Flair Scent turnate în recipiente luxuriante și deosebite. Precum:
- Lumânarea în bombonieră Baby Boem – de la 135 va fi 160 Ron
- Lumânarea în bombonieră Boem medie – de la 190 va fi 230 Ron
- Lumânarea în bombonieră Boem XL – de la 320 la 360 Ron
- Lumânarea în bombonieră Baby Elegance – de la 160 va fi 185 Ron
- Lumânarea în bombonieră Elegance mare – de la 270 va fi 310 Ron
- Lumânarea în bombonieră Picături – de la 270 va fi 310 Ron
- Lumânarea în vas Cloche mic – de la 175 va fi 190 Ron
- Lumânarea în vas Cloche mare – de la 275 va fi 290 Ron
- Paharul Picasso – de la 290 va fi 320 Ron
- Paharul Vogue Mic – de la 160 va fi 180 Ron
- Paharul Vogue mare – de la 270 la 290 Ron
- Kit testare medalioane – de la 320 va fi 360 Ron



➡️ Până atunci, aceste produse vor putea fi comandate la prețul actual, fără modificări.
➡️ În plus, 3 tipuri de lumânări, modelul de vas Vogue XXL de 900g, Boem TRIO și cele în vas din piatră naturală de Onyx vor fi reduse cu 20% până pe 12 iunie – Aceste 3 modele sunt cele mai impresionante din colecție și vrem să îți oferim ocazia de a le cumpăra acum, la un preț mai accesibil, ca un bonus din partea noastră.
Ce este colecția „Bijuterii de casă”?


Este colecția noastră premium, cu lumânări parfumate turnate în vase spectaculoase: bomboniere în tot felul de culori, cu detalii aurii sau fără, mate sau lucioase, mici sau mari. Și pahare iridescente, multicolore, cu animal print sau sclipici prin ele. Majoritatea vin din Australia, iar eu sunt destul de încăpățânată încât să vreau câte 2-3 bucăți din fiecare culoare și model. Bineînțeles că ar mult mai eficient din punct de vedere al costului să mă rezum la un model sau două și să iau 100 de recipiente la fel. But where’s the fun in that?
Eu una simt aceeași bucurie, ca la prima comandă pe care am făcut-o din Australia în 2018. E același sentiment ca cel când primesc o comandă de lumânări de la voi. Îmi doresc ca aceste vase să rămână parte din povestea Flair Scent. Sunt alegerea perfectă pentru cadouri cu suflet și pentru decoruri deosebite. Iar dacă le iubești, știi exact la ce mă refer.
Lumânări parfumate premium – de ce merită?
Pentru că sunt făcute cu dragoste și grijă la fiecare lumânare. Cu uleiuri parfumate fără ftalați sau alte substanțe dăunătoare, cu ceară pură de soia, și cu fitil ales și dimensionat pentru fiecare vas, astfel încât să ardă frumos și curat, timp îndelungat. Pentru că turnăm fiecare strat cu atenție la temperatură, pentru că ambalăm ca pentru noi și fiindcă ne ghidăm după un principiu simplu, dar profund: iubește-ți aproapele ca pe tine însăți.
Asta ne spun și clienții noștri în mesajele și recenziile lor, și asta am scris adesea și în jurnalul nostru de pe site: că o lumânare Flair Scent nu e doar un parfum, ci o emoție. Un decor care te reprezintă. Un moment de liniște, de mulțumire, de „acasă”.
Lumânările parfumate Flair Scent și sustenabilitatea
Nu vrem să îți cerem să plătești mai mult. Îți spunem sincer de ce trebuie să ajustăm prețurile. Ca să putem continua să facem ceea ce iubim – lumânări parfumate, turnate cu grijă, din soia și parfumuri premium, în recipiente care să-ți încânte casa și inima.
Noua structură de preț ne permite:
- să ne plătim la timp furnizorii,
- să achităm TVA-ul de 19% din fiecare produs vândut,
- să susținem salariile, chiria,
- să nu mai trăim fiecare lună cu grija „oare mai putem produce?” (sper…)
Ce rămâne neschimbat?
❤️ Calitatea
❤️ Materialele naturale
❤️ Dragul cu care facem fiecare lumânare
❤️ Bucuria de a împacheta cu mâinile noastre, în Iași, fiecare produs care pleacă spre tine
Concluzie – lumânările parfumate Flair Scent rămân o promisiune



Dacă îți place ceva din colecția Bijuterii de casă, profită de prețurile actuale până pe 12 iunie. După această dată, vom implementa noul preț, realist și sustenabil.
🔗 Vezi colecția Bijuterii de casă
🎁 Prinde reducerile de 20% până pe 12 iunie
Și dacă alegi să cumperi chiar acum, îți mulțumesc sincer. Ne ajuți să rămânem o afacere mică, independentă, autentică – exact așa cum ne-am dorit de la început.
Cu recunoștință și bucurie,
Andra
- PS: Dacă ai întrebări despre prețuri, reduceri sau orice altceva legat de lumânările parfumate Flair Scent, scrie-mi pe Instagram sau răspunde direct acestui articol – te citesc!
Start the conversation
