Lumânare parfumată cu Scumpa mea cireașă și Bujori catifelați în bijuterie de casă
Lumânarea bijuterie este realizată în două straturi parfumate distincte, care se dezvăluie treptat la fiecare aprindere: stratul superior te întâmpină cu aroma dulce și surprinzătoare Scumpa mea cireașă, iar pe măsură ce lumânarea arde, se descoperă nota delicată și elegantă de Bujori catifelați, creând o experiență olfactivă armonioasă.
Recipientul face parte din colecția Bijuterii de casă, cu vase de lux, pentru a aduce un strop de magie în casa ta. Modelul geometric al bombonierei e un detaliu care satisface privirea, iar parfumul lumânării acaparează încăperea, și astfel, totul devine poveste.
Lumânarea are un fitil și conține 120g de ceară din soia și arde aproximativ 28 de ore. Pentru o ardere corectă a lumânării, citește ghidul de întreținere atașat.
După ce te bucuri de toată ceara parfumată, rămâi cu bomboniera căreia poți să-i dai o altă întrebuințare, de exemplu poți să o transformi într-o cutie pentru bijuterii, și cu amintiri frumoase. Da, o poți trimite la noi pentru un refill. Iar dacă ești din Iași, poți veni să o reumpli chiar tu. Contactează-ne pentru detalii.
În atelierul Flair Scent folosim doar ceară din soia 100% naturală pentru lumânări, pe care o amestecăm cu uleiuri parfumate. Iar apoi o turnăm în straturi, pentru o distribuire egală a parfumului.
Dacă ai vreo problemă cu lumânarea parfumată de la noi, fie că ai achizitionat-o sau că ai primit-o cadou, contactează-ne pe mail și vom găsi soluții împreună.





































