O experiență Flair Scent gândită pentru a te invita la joacă și a te bucura de lucrurile mici care ne țin în prezent.
„Simt că prin această cutie am scos o bucățică din mine, din obiceiurile mele, și le-am pus între lumânări, bilețele și lucrurile mici care mă ajută să încetinesc când viața devine prea gălăgioasă.”
În pachet ai:
1x lumânare de călătorie în cutie pastel
1x medalioane parfumante pentru lampă
1x lumânare surpriză în recipient reciclat, cu o aromă pe care s-ar putea să n-o mai întâlnești
Fiecare produs vine cu un mic joc, o provocare sau un moment de trăit fără grabă.
Au fost create doar 40 de cutii unice, iar această ediție nu va fi refăcută identic.
✨ Jocul nr. 7
Dacă trăiești experiența cutiei și ne arăți mici momente din ea prin fotografii, story-uri sau mesaje, primești un cod de 30% reducere pentru o viitoare comandă sau atelier Flair Scent.
Toate cutiile sunt diferite, pregătite deja, iar aromele lumânărilor și ale parfumului de mașină au fost alese astfel încât să nu existe două produse identice în aceeași cutie. Totul va fi o surpriză. ♡
Valoarea produselor din cutie este de 279 lei, însă ne-am dorit ca „Cutia Jucăria” să rămână o invitație accesibilă la joacă, așa că prețul ei de lansare este 199 lei.







































