Lumânare parfumată în ceașcă roz

60.00 lei

Lumânare parfumată din ceară de soia, handmade turnată într-un vas din ceramică.

Lumânarea parfumează cu Pere galbene și vanilie: Ce miros vine parcă din cuptor și face toată familia să se adune împreună? Noi mizăm pe această combinație înduioșătoare de pere și vanilie. Apoi, am strecurat și ambra care împletește poezia celor două ingrediente. Simplu și gustos, la fel ca un gest frumos! De luat, de dăruit și de visat…

Aceasta are un fitil, conține 75g de ceară din soia și arde aproximativ 22 de ore. Pentru o ardere corectă a lumânării, citește ghidul de întreținere atașat.

După ce te bucuri de toată ceara parfumată, rămâi cu vasul căruia poți să-i dai o altă întrebuințare, de exemplu poți să-l transformi într-un ghiveci. Sau, îl poți trimite la noi pentru un refill.

În atelierul Flair Scent toate produsele sunt handmade, și folosim doar ceară din soia 100% naturală pentru lumânări, pe care o amestecăm cu uleiuri parfumate. Iar apoi o turnăm în straturi, pentru o distribuire egală a parfumului. E multă migală la o lumânare parfumată din ceară de soia, dar și rezultatul e pe măsură

Dacă dorești să ne ajuți, ne poți lăsa un feedback, fie pozitiv sau negativ în legătură cu lumânarea parfumată de la noi, indiferent dacă ai achiziționat-o sau dacă ai primit-o cadou.

Greutate 0.302 kg
Dimensiuni 6.5 × 9.5 × 6 cm
Numar fitiluri

1

Timp de ardere aproximativ

22 de ore